Tu locuiești în mintea mea singurătate
tu locuiești în mintea mea singurătate
ca într-o matcă cenușie uscată
plângând de netrecerea apelor
tu locuiești în porii mei
unde te-ai statornicit
agățată cu disperare în epiderme
necunoscute științei oamenilor
tu dormi
ca un fetus încăpățânat
ce nu se lasă smuls spre născare
tu ai crescut
trup și plămâni și degete
poate gheare și aripi
pe care nimeni nu le vede mișcând
cine știe unde în acest pântec
ai ascuns un cordon
prin care un om ce nu sunt eu
nu, nu mai sunt
te hrănește
cu închipuiri
cu adevăruri
nici nu contează
și uite-așa
tot amândouă într-o cameră
așteptând să se-audă de-afară
zgomot de pași
poezie de Anca Zubascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Anca Zubascu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre încăpățânare
- poezii despre știință
- poezii despre somn
- poezii despre singurătate
- poezii despre degete
- poezii despre creștere
- poezii despre aripi
- poezii despre apă
- poezii despre adevăr
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.