Nesocotesc noaptea ca pe un sfetnic bun

rup dimineaţa de restul zilei
mut visele mai aproape de inimă
adaug paşii din plimbarea de seară
în jurul aceluiaşi trist şi inutil joben
aruncat în disperare de magicianul obosit de minuni
printre lacrimi înflorite de arlechin desuet
pe un cer oglindă unde eternul umil
împleteşte din fluturi albi cozi de cometă
buburuzelor balerine şi delfinilor spin
un fel de şoapte descântec din tăceri-adânc
stele care nu cad ziua
ori de prea multă lumină nu le văd durerea
nici frecarea cu neînţelesul

până la risipire între banal şi ilar
rostesc un doamne-ajută
însoţit de o cruce între trei degete
cu ochii închişi de răsărit răscolesc apusul
şterg câteva iluzii veşnic impare
aş fi vrut să nu fie amare
apoi adun dorinţele neîmplinite
care se rostogolesc fierbinţi
precum două inimi
în căutarea liniştii

între două nopţi nesocotite
pentru că iubesc cu disperare raiul
sunt nevoit să cobor zilnic în iad

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!