Solitarium
Dincolo de aceste drumuri
care se despart în vânt, în glasul
trist făcut din suflarea caldă
precum adăpostul pe timp de furtună
mintea mă trădează
mă strânge
din măruntaiele nopții.
E atât de liniște,
încât gândurile alunecă
într-o rană nouă
mai ușor
decât săgetarea unui neprihănit
în inima întunericului.
O liniște mă apasă,
așa cum sigur mi se întâmplă
când adorm iar cele mai
importante lucruri pândesc
din oglindă.
poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Antonia-Luiza Zavalic. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre trădare
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre somn
- poezii despre noapte
- poezii despre inimă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.