Noi

uneori mă-ntreb
din câţi atomi e formată dragostea
de ce nu iubim cu plămânii
sunt nebunii înţelepţii planetei

când viaţa e o fereastră virtuală
deschisă spre noi şi noi dezamăgiri
fericirea un copil flămând
iar speranţa a fugit cu ultimul taxi
oare ce mai rămâne

numărăm nepăsători bolile, planetele, poeziile, şosetele
şi uităm să ne numărăm pe noi
singurul univers care contează

noi
care ne naştem limpezi şi curaţi
adunăm suişuri şi coborâşuri
dureri nerostite
accidente sufleteşti
certuri obositoare cu Dumnezeu

noi
care supravieţuim fricii, tristeţii, dezastrelor, trădării, lacrimilor, durerii
ne închinăm dorului
timpul dă cu noi de pământ
şi amintirile ne devorează până la os

noi
care plângem râzând
şi râdem plângând
dar încă
învăţam să iubim

poezie de Magdalena Schulman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!