Despre oameni și timp
Ne raportăm la timp și la-mplinire...
Iluzii, vise, temeri, sens, non-sens.
Luptăm pentru un strop de fericire,
Ar regretăm al timpului regres.
Ni-i timpul un mănunchi de vreascuri care
Se frânge-n mâna primului sosit.
Ne mângâie, ne plânge ori ne doare...
În veșnicii de gheață a pierit...
Suntem un ochi carnal mustind lumină
Și cu lumina-n noi ne duelăm.
Că ne-am născut poem, purtăm o vină
Și ca un Sfinx spre tele ne-nălțăm.
Și cu lumina plângem până-n zori,
Reinventați pe mantia cerească...
Suntem o albă ploaie de ninsori
Ce-a îndrăznit din nelumesc să crească.
De-aceea plângem stele uneori
Și osândiți la lacrimi și tăcere,
Ne-ntoarcem, oameni, parcă, uneori,
Uitând de ale clipei giuvaere...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre plâns
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
- poezii despre tăcere
- poezii despre poezie
- poezii despre ploaie
- poezii despre ninsoare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.