Nostalgie
Îmi las
cerul frunții mele
în albe dimineți
și lacrima voios sărută
firul răsucit în timp
în străluciri de curcubeie.
Privesc
arborii de rugină
cum blând iubesc
încremenitul munte,
ca Făt-Frumos,
o gingașă regină.
Mă bucur,
în miez de toamnă,
de licoarea rubinie a viței-
moștenire strămoșească,
sorbită din oala de lut.
Visez
o ramă legendară,
în zarea de cleștar,
cu crânguri de liliac
și mușcate-n ferești,
ce iar vor înflori.
poezie de Dumitru Radu din Efemere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Dumitru Radu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre munți
- poezii despre moștenire
- poezii despre monarhie
- poezii despre lut
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.