Joc
Întrecui răbdarea pâinii
și acum mă latră câinii.
Sunt flămânzi și m-ar mânca
dacă nu s-ar încurca
printre sârma cea ghimpată
din grădina blestemată
de un vreasc fără noroc
ce-a ars din greșeală-n foc.
Câinilor, voi, pui de lele,
cruțați-mă de belele
și sfâșiați Luna plină,
că numai ea e de vină
când simțiți că-nnebuniți
și de lupi vă amintiți!
Dară câinii n-ascultară
și de mine se legară
cu privirea lor de foc
dintr-un joc făr' de noroc.
Cu inima cât o pâine,
din om am devenit câine,
să mă apăr ca un zmeu
chiar de suflețelul meu
ce-a-ntrecut răbdarea pâinii
și nu vreau să-l latre câinii...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre câini
- poezii despre pâine
- poezii despre vinovăție
- poezii despre timp
- poezii despre noroc
- poezii despre mâncare
- poezii despre lupi
- poezii despre lună plină
- poezii despre jocuri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.