Repere
Înșir niște pași în pustiu
și merg spre nimic. N-am o țintă.
Reperele, de când mă știu,
se schimbă și-ncearcă să mintă.
De urc, mă îndreaptă în jos,
apoi îmi arată un munte
abrupt, c-un decor păcătos,
și nori care vin să mă-nfrunte.
Mă chinui, mă cațăr cât pot,
ajung pe un vârf și-mi apare
platoul pe unde socot
că-mi este cărarea cea mare
pe care aș vrea s-o urmez,
dar nu e. Se-ascunde, vicleană,
o caut, n-am cum să cedez,
căci știu că-i pe-aici, pământeană.
E-a mea de când sunt pe Pământ,
destinul ce-i scris în eteruri.
Repere? Niciunul nu-i sfânt:
mi-arată mereu doar spre ceruri.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre schimbare, poezii despre nori sau poezii despre munți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.