Oamenii se cern

Oamenii se cern,
Fire de nisip în bătaia vântului,
Atât de puţini pasageri statornici,
Atât de mulţi călători
Furaţi de griji, de compania altor priviri,
Plictisiţi probabil de acelaşi decor
În căutarea altor poveşti cu oameni
Care se vor cerne şi ei,
Flori bătute de vânt, duse-n depărtări,
Păstrând ascunsă
Umbra parfumului de odinioară.

Oamenii se cern
Istoviţi de clipele tăcute
Ce trec peste visele lor
Tot mai îndepărtate,
Tot mai uitate
Şi tot mai neîmplinite.

Oamenii se cern;
Din strălucirea prieteniilor de altădată
Viaţa-i transformă în nişte străini cu nume cunoscute,
Rătăciţi în amintiri.

Oamenii se cern.
În cele din urmă
Îţi vor rămâne aproape
Cei care te-au purtat în suflet,
Mereu.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!