Cercetătorii nimicului
Încă nu s-a descoperit mai nimic!
Fiecare nouă planetă, fiecare cercetare științifică, fiecare nouă invenție
Nu aduce mai nimic nou!
Suferința e tot suferință! Moartea e tot moarte și ne pândește la colțul pâinii...
Aceeași incertitudine pretutindeni,
Aceleași străzi pavate cu disperare,
În îmbrățișarea acelorași sticle se refugiază bețivii...
Poezia e tot poezie și mă ascund în ea ca un ștruț speriat de propriile gânduri...
Mama e tot mamă și îmi regenerează mereu țesuturile,
Chiar dacă uneori nu îmi înțelege pe deplin frământările....
Încă nu s-a scris softul acela care să suporte durerea în locul nostru!
Încă nu s-a lansat telefonul acela care ne lipsește cu desăvârșire
Care să ne permită să vorbim cu cei dispăruți,
Care să ne ofere accesul la nelimitat la subconștient!
Fiecare inovație anunțată cu surle și trâmbițe
Nu este altceva decât nimicnicie împopoțănată!
Punctul e tot punct și tot ceea ce contează este înainte de el!
Încă nu s-a descoperit tehnologia aceea
Care să mă vindece pe mine
De mine
Geniilor
Care să nu mai lase loc de interpetări
poezie de Gabriel Petru Băețan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suferință
- poezii despre poezie
- poezii despre moarte
- poezii despre mamă
- poezii despre cercetare
- poezii despre știință
- poezii despre vorbire
- poezii despre telefon
- poezii despre tehnologie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.