Porto franco

În alidada timpului,
azimuturile mi-au întins velele sfârtecând dăruirea.
Din trunchiuri de ape,
înfloreau ramuri fluide.
Am strâns în braţe marea
cum femeile care ştiu s-aducă alinare.

Copleşind liniştea cu lumina bătând între două carturi,
farul de-aterizare părea o epavă de-argint.
Amurgul aştepta prilejul să-nece orizontul dragat de pescăruşi.
Sub briza toamnei, cu trena încă verde,
am revenit în portul cu poveşti neterminate.

Corabia a rămas înfiptă-n reciful din mine.
La refluxul de voaluri arzânde,
cu un suspin prelung şi-adânc pătimaş,
marea-şi întoarce privirea spre ţărmul renăscut.
Sângele bate aprig în tâmple.
În scoica sufletului,
se zămislesc perle de destin
luând din aer gustul sării.

Libere de orice taxe de cheiaj,
în portul de dincolo de mare,
îmi descarc croznia de-amintiri:
unele melancolice şi tăcute,
altele mai zgomotoase şi plăcute,
cele mai multe nesperate,
dar... toate-n carne ancorate.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!