Călătorul

era târziu şi era toamnă
norii strângeau anotimpuri dintre frunze uscate
treceau gânduri în goană
eu rătăceam prin colburi de tăcere
se rostogoleau lacrimi printre pietre
strângeam cuvinte în palmă în trista zi de toamnă
era noapte iar în cetate
aşteptam zorii pe ţărmuri estompate de mare
eram obosit, mă ardeau pleoapele de gânduri
mă întoarceam în somn lângă strămoşi
zăceam la umbra lunii
aşteptând să-mi crească aripi din raze smulse din soare
respiram printre aprige vânturi
fugar printre paşii de humă rămaşi
aşteptam să-mi crească rădăcini din noi începuturi
ostenit, mă aşezam la umbre de vis
adunând singurătăţi la ceas rămas
eram orbul ce căuta lumina pas cu pas
sub lacrima crudă a sorţii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!