Vraja unei hyperboreene

Voi face cuminte - o vrajă nebună
Şoptind o vocală spre raza de lună...

E-o vrajă pe sec de cuvinte dulcege
Ca nimeni, nicicând, nicăieri s-o dezlege.

Spun vorbe de taină, druidic rostite
Sub lebede negre, în alb învârtite

Cu zările toate ţes cerul din nou
Din sunet de nufăr, scot maci drept ecou!

Pe urma-ţi sărată, pun zahăr de vis,
Din tremur de piatră, fac luceafăr nestins.

Realul să-ţi fie pojghiţă fragilă
Şi tot ce-ai trăit, cade-aici, în argilă!

Gândirea-ţi cuminte, cu tihnă, din zori
În eter ţi se pierde, prin nori călători.

Acum, vraja-i vie, năvalnic te-mbată
Şi ochii mei verzi - în cupa-ţi - se-arată.

Aprinse miresme ce-n trup te frământă,
Pe căi nevăzute - musonic inundă.

Din ceruri şi codri, până-n mări, prin coral,
Doar vrajă e-n aer! O simţi ca un val!

Te arde-n priviri, se-nfiltrează în voce,
Universul întreg va putea să-ţi disloce!

Principii, convingeri sfărmate-s deja!
Furtună de doruri - iscă-n liniştea ta!

Hai, bea! Chiar din tine s-or naşte poteci,
Spre Hyperboreea, spre mine - să pleci!

Febril, pe a mea palmă, purtat dinspre-apus,
Vei ajunge iubind si de vrajă răpus!

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!