Zeița din vis
Dimineață de toamnă pe faleza pustie.
Rezemam cu privirea orizontu-n depărtare;
Bătea în flăcări de aureolă purpurie,
Iar sângele solar se disipa din picuri rare.
Totul în jur suferea de nemișcare,
Curioși, pescărușii se învârteau în jurul meu,
Chiar și electronii leneveau în felinare
După o noapte-n care-au dus-o greu.
Pășeam la margine de univers,
Departe de saloane strălucite, pline,
Cu musafiri voioși, cu chip divers...
Dar o zeiță se interesa de mine.
Stătea-ntr-un colț uitat de lume;
Părea că nici nu vrea s-o ia în seamă.
N-o atrăgeau nici dans, nici glume...
Mă urmărea în vis cu multă teamă.
În goana clipei, privirea mi-a zărit.
Zâmbind, m-a conturat cu coapse de val;
De-a sa răcoare, eu am tresărit...
Pe loc, m-am contopit cu al său mal.
Mă-ntreb: ce-i viața? Când judec cu răceală,
La ceas de taină cu-a vieții mele înserare.
Acum, sunt sigur. Mai presus de orice bănuială,
Zeița mea din vis era chiar marea mea cea mare.
poezie de Costel Avrămescu din Însemnări în jurnalul de bord
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre visare
- poezii despre umor
- poezii despre toamnă
- poezii despre sânge
- poezii despre seară
- poezii despre promisiuni
- poezii despre frică
- poezii despre foc
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.