Nemuritorii

In memoriam neamului meu deportat în Siberia

În seara jelind ca o frunză îmbrăcată-n furtună
Stranii stele setoase, seacă ude urme de cerb.
Vânătorii cei hâzi ne vânau printre spinii de lună
Iar izul de sânge se simţea mai amar, mai acerb...

Ce roşu tărâm îngheţat ni se-aşterne-nainte
Ce tăios e pumnalul înfipt în cel codru de dor!
Cenuşa din cântec de fluier îmi sapă morminte
Iar apa de-acasă aşteaptă nebăută-n ulcior...

Fantome de câini păzitori străjuiesc amintirea
Din leagănul văii cu ecouri de tihnă si râs;
Ciocane şi seceri de frig îmi lovesc dur privirea
Rămasă-n Moldova, prin stejari, lângă cruci - în apus!

Ce aripă strâmbă îmi creşte din rană în locul
Unde zborul de vultur român a fost secerat...
Acum, "foame şi vifor " prin gheţuri - se cheamă jocul
Pe care noi, cei vânaţi - îl avem de jucat!

Nu ştim câţi ne-om duce la cer sau ne-om vedea casa;
Prin negre, străine grohăieli - ce ne-mpung - bâjbâim.
Un lucru ştim sigur - cu cât e mai mare năpasta
Cu-atât ne vor creşte aripi de moldav heruvim!

Nu ştiu - vânătorii de vieţi - că-a lor stepă e oarbă
Nu vede c-avem înlăuntru aurite comori
Cum din lacrimi Zamolxis - nemurirea - dezleagă
Mutându-ne zilnic - din Siberia-n rai - de cu zori...

Cât timpul se-nvîrte şi bobul de sânge se-ntrupă
Mereu ne vom naşte, ca lupii vom veni înapoi!
Cu suflet de munte, iarăşi daco-getica trupă
Trăi-va-ntre nuci, printre sfinţi, pe străbunele văi!

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!