Țărmul doinelor frânte
Nu-ți mai aud bătăile aripilor
și nici trilul pe care norii îl răsfrângeau altădată.
Poate ai trecut de ei și îți par acum creste de munți
de pe care se mai rostogolesc uneori amintiri albe
ca niște avalanșe strecurate printre tăcerile stâncilor.
Aici, jos, pământul e tot negru
și tot mirat că unii îl cred albastru ca un cer
pe care tu nu te mai vezi
nici zburând, nici cântând,
nici albă ca o ie purtată de valuri
spre țărmuri cu doinele frânte.
Între cer și pământ, nu mai zboară decât tristeți
mânate de cenușa cuvintelor
arse de vreme.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre alb
- poezii despre zbor
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre stânci
- poezii despre nori
- poezii despre negru
- poezii despre munți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.