Nu ştiu de tine

Nu ştiu de tine ce mai faci
Şi parcă-mi este teamă,
Căci de te-ntreb, ştiu c-ai să taci
Şi vraja se destramă.

Noi facem parte din păcat,
De la Adam şi Eva,
Iar tu ades m-ai împăcat,
Făcând pe Genoveva.

Şi dacă astăzi ne e scris
Tăcuţi să ducem dorul,
Să ne-ntâlnim numai în vis,
Cum va fi viitorul?...

Aş vrea nici tu să nu mă-ntrebi
Ceva, deocamdată;
Vreau să visez la ochi superbi,
Ce străluceau odată.

Şi dacă viaţa ne va da
Din nou să ne-ntâlnim,
Din amintiri vom evada,
Spre stele să pornim,

Întâi să ne privim tăcuţi,
Să ne atingem doară,
Şi să păşim uşor, desculţi,
În iarba de afară.

De-o fi să ne iubim din nou,
N-ar fi o intâmplare,
Ar învia acel ecou,
Ce din vibraţii doare;

Cu multă sete să sorbim
Din buze mii de şoapte
Şi împăcaţi să ne iubim
Până în miez de noapte.

Într-un târziu când ne trezim,
Sub bolta înstelată,
Doar cosmosul să-l auzim
În liniştea curată.

Să fie noaptea tainelor
Şi-aducerii aminte,
Când pe altarul stelelor,
Pictam icoane sfinte;

Eram nebuni şi-namoraţi
Ca două rândunele,
Înmărmuream îmbrăţişaţi,
Plutind pe colb de stele.

poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!