Părelnică...

Sunt o copertă aspră cu titlu imoral,
Pe file cu esenţă de filosof sacral...

Sunt un azil de gânduri ce-şi fabrică eseu,
Din ziduri reci cu-o poartă sculptată-n dumnezeu...

Sunt un nimic din totul şi totul din nimic,
Pretind un bun tovarăş, al unui inamic...

Când dragostea-i imensă scăpată tumultuos,
Din hâdul boţ de humă, mă simt mărinimos...

Departe mi-e realul de plasic înrămat,
La braţ, naiv mă poartă, fantasticul sedat...

Sunt foc de mitralieră cu gloanţe oarbe-n ea,
Riposta e uşoară, răbdarea tot mai grea...

Sunt mai puţin ca tine, ca altul sunt mai mult,
Viziuni de geometrie dintr-al genezei cult...

Născut sînt cu bravură, îmbătrânind în prunc,
Strâng clipe de tăgadă pe care-apoi le-arunc...

Sînt flamură de aur într-un prezent complex,
De şteahuri şi ruine intrate în reflex...

Calc pe un preş de ceaţă umplut vârf de-afront,
Eu nu mă port pe palme, ci-mi dau chiar câte-un ghiont...

Prin păduri de capcane vâslesc anevoie,
Fără aripi zbor seara pe vânturi în voie...

Lacrimi vreau să se verse, când eu n-am să mai fiu,
Fiindcă mă voi întoarce şi iar – sunt - am să scriu!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 mai 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Votează! | Copiază!