Recviem pentru Carolina

Dintre gânduri, pagini, scrisuri...
printre sensuri, stele, visuri,
a plecat şi Carolina
spre-a-înverzi – în Cer – Grădina...

A plecat în zori, prin uşori de noapte
lăsând slovele de neam să-i poarte
graba de înalt, legănat să-i fie
Dorului de El... zvon de veşnicie...

A plecat şi Carolina... a plecat departe
viaţa să-şi sfinţească printr-o altă Carte...
a plecat să-i fie vântului de seară
geamănă-n suflare, miez de primăvară...

A plecat cu totul, luând cu ea şi lutul
ce-i ţinea în palme inima şi duhul,
prefăcând substanţa în strop de tăcere,
gust de altă hrană... gust de sare, miere...

A plecat în taină către Altă Ţară
limba să-i înveţe-n strune de vioară,
prin Glasul de Mamă – sămânţă de cânt –
să-nflorească-n piatră Cerul din Pământ.

Mergi cu bine, Caro, spre a ţese firul
cu parfum de nori, neuitându-ţi şirul
menit să înnoade Adâncul şi-Înaltul
într-o altă vrere... Oglindă de Altul.

Să-ţi fie uşor zborul, atât de Dragă Soră,
cum ţi-era şi pasul învârtit în horă,
cum ţi-era în braţe cuprinsă şi căldura
ce-aşeza în inimi, deschisă, bătătura.

Iar când Sus, acolo, vei afla Îngera,
spune-i că-Împreună retrăit-am Vrerea,
că atunci când Noima va fi cuprins Totul,
vom răzbi să-aprindem, Pământeşte... Focul.

poezie de Traian-Dinorel Stănciulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!