Poștașul
O viață-ntreagă, biet poștaș,
Ducând scrisorile-n oraș,
Zâmbea la toți, zâmbea amar,
C-o mână peste-un buzunar.
Era un gest mărunt, un tic
Și nimeni nu-i zicea nimic
Atunci când tot cu ea dădea
Ziare, pensii... ce avea.
Trecut-au ani. L-am întâlnit
În mers domol, îmbătrânit,
Cărându-și zâmbetul amar
Și mâna înspre buzunar.
"Ce ții acolo?" -am întrebat.
El mă privea puțin mirat,
Dar mi-a răspuns: "Aici am eu
Scrisoarea către Dumnezeu."
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poștă
- poezii despre zâmbet
- poezii despre timp
- poezii despre scrisori
- poezii despre religie
- poezii despre pensie
- poezii despre oraș
- poezii despre jurnalism
- poezii despre Dumnezeu
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.