Povestea unei iubiri imposibile

Cerul plânge lacrimi grele
Peste-o lume în visare.
Soarele-ncântat de stele
Stă căzut în contemplare.

Şi murind de dor fierbinte
Pentru Astrul de lumină,
Luna blândă şi cuminte
Îl aşteaptă să revină.

Un timp bătrân ce e uitat,
Poveste tristă ne-a lăsat...
Că Luna şi Soare-mpărat,
Pe veci, iubire şi-au jurat.

Se iubeau în disperare
Plimbându-se îmbrăţişaţi,
Stelele în admirare
Cu nuntă-i şi vedeau luaţi.

Soarta însă le-a fost crudă,
Că zeii-n cer s-au tot certat
Şi-au tăiat cerul cu ciudă,
În alb şi negru, separat.

Noaptea cea bătută-n stele,
Azi, luni-i este drept palat
Şi-nsoţită doar de iele
Îşi poartă chipu-nnourat.

Iar pe partea luminată,
E stăpân Soare împărat.
Mantie, lumina-şi poartă,
Dar e trist şi îngândurat.

Crunt le-a hotărât destinul,
Fiecare să domnească,
Înmulţindu-le greu chinul,
Că nu pot să se-ntâlnească.

Cu durere infinită
Pentru soarta hărăzită,
Dimineaţa, ca prin sită,
Se zăresc pe cea orbită.

Unul pleacă, altul vine,
Soare trist şi prea cuminte,
Din mănunchi de raze fine,
Tiară lunii îi trimite.
.
Şi împărăţind tot cerul,
În ani grei ce înconjoară,
Au păstrat încă misterul
Şi-o iubire siderală.

Rar, se oglindesc în mare,
Patima cea adunată
Face-n ei o transformare:
El, un tânăr, ea, o fată.

Trupuri, unduite în vânt,
Paşi, pe nisipul sclipitor,
Dispărute-s cer, pământ,
Iubirea-i Universul lor.

poezie de Rodica Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!