De mă-ndrăgeşti

De mă-ndrăgeşti... deschide-te petală!
Căldura dă-mi-o! dă-mi-o, călăuză!
Pentru-mplinire... ultima escală
Au mai rămas bichini... şi o bluză.

Dulce-i ispita ce-astăzi mă stârneşte
Şi trupul meu acum... parc-ar lua foc,
Faptura ta zvâcnind... mă-nebuneşte,
De ce-ncepurăm acest tainic joc?

Răscolitoare ţi-este unduirea
Şi dansul coapselor perfect rotund,
Când vrei s-atingi, s-atingi nemărginirea,
Cupa s-o bei, te rog! pâna la fund.

Cu tine-n braţe-alunec mai uşor
Şi mai uşor te-acopăr cu sărutul,
Mi-e trupul tău divin, năucitor,
O patimă... aşa cum e-nceputul.

Furtună eşti şi linişte deodată,
Trădările-s la margini de hotar,
M-atrage zvârcolirea ta ciudată
Şi mi-o doresc iubito, iar şi iar.

Sunt sucu-n care, iată, fierbi frenetic,
În noapte umbră... ziua nălucire
Mă risipeşti în orizont ermetic
Şi mă aduni din lacrimi de iubire.

În trupul tău îmi-este-atât de bine,
Sfâşie-mi nerăbdarea fără teamă,
Tu ştii ce faci... şi mie îmi convine,
Când mă arunci în patul ce ne cheamă.

Eu... numai eu voi fi de azi izvorul,
Iar tu vei fi vulcanul meu fierbinte
Şi numai eu pot să-ţi astâmpăr dorul
Îmi sunt deajuns doar câteva cuvinte.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!