Ursuleţul

Rătăcit în toamna gri din pădurea întristată,
stă un puişor de urs, fără mamă, fără tată.
Doi ogari şi-un vânător, lacomi, răi, ca scoşi din minţi,
isprăvind un joc murdar, l-au lăsat fără părinţi.

Mic, cuminte, ne-nţărcat, habar n-are ce-l aşteaptă!
Tot ce ştie-acuma e c-ar bea lăptic-o găleată.
Plânge peste el stejarul şi îl mângâie cu frunze,
ghinde cu pălăriuţe şi-amintiri de buburuze.

Obosit şi-nfometat, aţipeşte şi visează
că stă la o masă mare şi pădurea-l ospătează.
Masa e o buturugă şi-o veveriţă 'i-ntinde
un menu cu bunătăţuri, preparate doar din... ghinde.

Ursuleţul se-ntristează şi începe să scâncească...
Se întreabă ce va face? Fără lapte, cum să crească?!
Şi, frecându-şi ochişorii, glasul mamei, clar aude:
" -Dragul meu copil, poţi creşte, mâncând numai ghinde crude!"

Picături de ploaie deasă şi măruntă îl trezesc.
Timpul, ghinda şi stejaru-i stau alături şi-l păzesc.
Începe a mânca ghindă, trebuie să se hrănească!
Laptele lipseşte...'i vineri! Tocmai bine,-o să postească!

Dar ce bună este ghindaaa! Duuulce ca mana cerească!...
"-Mamă, ai avut dreptate! Dumnezeu să te-odihnească!"
Lacrimile-i curg şiroaie, doru-i sapă răni adânci...
Privind înspre cer, întreabă:" -Dragă mamă, şi tu plângi?!"

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!