Cerul timpului meu
Nepotolit de dragoste
în datini,
am drumuit sublimul,
veșnic bătăios;
de-acum, mă pot numi
drept orizont de patimi,
năucit în cânt,
de sus și până jos.
Din mine, fiecare fibră
scoate-un sunet,
fiecare vorbă
are-o rezonanță sonoră;
cerul timpului meu
răzvrătit de tunet,
freamătă de dor,
vibrând adânc în oră.
Suflețele,
te-nalță distins cariatidă;
cu ierburi în tălpi,
cu pletele în stele,
de soare
arșița iubirilor avidă,
va liniști mirifică,
căutările mele.
poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre iubire
- poezii despre sunet
- poezii despre stele
- poezii despre păr
- poezii despre ore
- poezii despre dor
- poezii despre Soare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.