La geamul fulguit

La geamul fulguit şi trist
Trimis-am gândul să-ţi colinde.
L-auzi cântându-ţi despre Christ?
Aprinde candela, aprinde
Şi-ncearcă-n braţe a-l cuprinde
Şi-o mână caldă îi întinde
Şi tulburi ape de-ametist...
Hai, Velerim şi Lerui-Ler,
Flori dalbe, flori de măr prea sfinte,
Prin mari troiene şi prin ger
Am răzbătut cu dor fierbinte,
Să-ţi spun, soţia mea cuminte,
Că şi-n aducerile-aminte
Poţi cuibări întregul cer.

Să-ţi spun, cum îţi spuneam cândva,
De-un ursuleţ şi-o zveltă ciută,
De-un gândăcel şi-un ciob de stea;
Să-ţi spun, în zvon de alăută,
Iubirea mea neprefăcută,
Crescută-n temniţă, crescută
Din inima şi carnea mea.

La geamul fulguit, în zori,
Trimis-am dorul meu să-ţi bată:
— Primiţi, primiţi colindători?
Iar tu de geam apropiată,
Asculţi cântarea minunată,
Plângându-mi viaţa mea legată
Şi anii scurşi prin închisori...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!