Ultimul țipăt
îmi era frică
îngrozitor de frică
durerea îmi izbea fruntea obosită
și am țipat
într-o noapte
în tăcerea cuvintelor nerostite
nimeni nu a auzit
pereții vieții au crăpat
vântul urla prin unghere
dincolo, orașul era liniștit
nimeni nu a auzit nimic
sau nu au vrut să audă ultimul țipăt
privirea s-a stins între stele
într-o dimineață
o ultimă dimineață
în parcul însângerat
m-am așezat pe o piatră
în jur alte pietre
deasupra pământ
și am tăcut..
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pe tabla vieții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Viorel Birtu Pîrăianu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre sânge
- poezii despre stele
- poezii despre promisiuni
- poezii despre parcuri
- poezii despre oraș
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.