Nimic nou

inevitabil
ziua dintâi îşi trăgea cămaşa pe dos
îşi punea ghetele invers şi călca peste vârfurile copacilor
ca şi când s-ar fi luptat din greu cu rădăcinile lor bete
crescute în sus până la cerul întors ca un sân
pornite să-şi ia singure
porţia de licoare

inevitabil
următoarea mă sfâşia în două disperări inegale
una şi-o strecura sub picioare ca pe o amprentă de tigru
dungându-şi coapsele până când respiraţia îi devenea ascuţită
pe cealaltă o azvârlea fluturând-o peste umerii dezveliţi
promiţându-şi un ochi de păun
decupat în aripă

inevitabil
ziua a treia punea lucrurile la punct
îmi culegea dintre ierburi fâşiile de sentimente pierdute
cobora toate scările cu mine în braţe, cusută în zig-zag
mă culca binevoitoare pe-un prag, închidea o fereastră
nu te mai gândi la moarte, îmi şoptea, oricum va fi
ultimul lucru pe care-l vei face

poezie de Silvia Van
Adăugat de Eliana Serban
Votează! | Copiază!