Glossa copacilor înfloriți
Ne crește primăvara-n suflet
Și primăvară-i pe pământ.
Zbor într-al vânturilor vuiet
Eternul fluture de vânt.
Mi-e brațul ramură de stele.
Pierdut în nopți de diamant,
Copac cu rod de peruzele,
Adeseori m-aplec și ard.
Ne crește primăvara-n suflet.
Copaci de jad, la tâmple goi
Înmuguresc. Suntem un cântec
În rapsodia lor de ploi.
De-acum cerneală de petale
Zidește litera-n cuvânt.
Nici suferința nu mai doare.
Doar fluturi în privire sunt...
Și primăvară-i pe pământ...
Și-n noi, de-acum, e primăvară.
Cad ploi de vis din cerul sfânt,
Pe cap mi-am pus nouă maramă.
Trec prin privire suliți verzi,
Smaraldice catapetesme...
La malul mării desenezi...
Argint de vrajă luna țese.
Zbor într-al vâturilor vuiet,
Un fluture fără aripă,
Iubire-mi picură în suflet
Și din iubire se-nfiripă
Altar de neștiute plângeri,
Sobor de îngeri și petale.
Născuți am fost spre-a naște îngeri
Și-a deveni mărgăritare.
Eternul fluture de vânt,
În noi, trudind, și-a strâns coconul.
E primăvară pe pământ
Și ne-a iertat Mântuitorul.
De-acum e-o ningere de flori...
S-au coborât din cer petale,
Narcise, zâmbete, bujori,
Vis, liliac, mărgăritare.
Mi-e brațul ramură de stele...
Mi-au răsărit pe sâni castani,
Mă pierd în valuri de dantele,
În arca zecilor de ani.
În coliere de liane
O iederă mă-nalț spre cer.
E azi în mine-atâta soare!
Dar lacirmă de stea te chem...
Pierdut în nopți de diamant
Mi-e tocul lacrimă albastră
Și roză, azi, la tâmplă,-ți cad.
Tu ai ucis iubirea noastră.
Veghez asupra unui mort...
Tu l-ai pierdut printre poeme.
Tu mi-ai lăsat, așa socot
Decât uitare și durere...
Copac cu rod de peruzele,
Un armistițiu ne-a unit.
Eu mă înalț de-acum spre stele,
Tu-n noaptea neagră i fugit.
Azi cade lacrimă de frunză...
Am primăvara în privire!
Nu voi putea să stau ascunsă,
Căci vezi, mustesc de fericire!
Adeseori mustesc și ard
O candelă în nopți târzii,
Copac cu frunzele de jad,
Dor de părinți și de copii.
Veniți și stați la umbra mea
Colindători de suflete!
Poartă spre cer mi-e inima...
Fiți voi prinos de dragoste!
Adeseori m-aplec și ard,
Copac cu rod de peruzele,
Pierdut în nopți de diamant.
Mi-e brațul ramură de stele.
Eternul fluture de vânt,
Zbor într-al vânturilor vuiet
Și primăvară-i pe pământ.
Ne crește primăvara-n suflet!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre copaci
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre primăvară
- poezii despre noapte
- poezii despre naștere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.