Real nedeservit

Minciuna se strigă pe stradă, năucă în succes de dreptate,
Nu-i nevoie s-aducă argument, e ajunsă acum sanctitate
Şi zboară împuţind ce-s valori, din gură în guri se tot spurcă
Precum e bacilul ori virus, ce gazdele îşi schimbă... Năpârcă.
E-n vârful de soclu minciuna, mai presus, stă pe dur piedestal
Că-i mult prelucrată, abilă într-o eră de hâd digital...
Adică se mânuie în mase, se pune lipită pe sticle
Cu chipuri ce-o scuipă parşiv, creând mult visate ispite.

Dar e şi lugubră minciuna, se târâie în mâzgă, în mizerii
În care tot colcăie pegra, pungaşii scrobiţi, pişicherii
Ce-o fabrică zilnic tenace tăind adevăr în bucăţi...
Să-l facă mixaj ordinar, să schimbe înţelesuri şi dăţi.

Minciuna-i aşa siropoasă, la mulţi creând drog de plăcere,
Exemplare fragile de minte, de crezuri ascunse-n tăcere.
Adeşi masochişti psihopaţi ce răul îl pronează de bun...
Clonajele sputei murdare ce tot o reînghit în nebun.

E ajunsă minciuna o plagă, un cancer etern incurabil
Din lumea celulelor crude ce pun pe eşafod veritabil,
E mimul dreptăţii în crimă, e răul înmulţit bestial...
Minciuna e summum de trivii încinse de gustul penal.

Minciuna nu e doar modernă, e culme la întregi experienţe,
E prostul fălos neprobat, ajuns promovat competenţe,
E scârba ce umple palate, prin mii microfoane întinsă
Să ducă în eroare un popor... Ţară vie, face o Patrie stinsă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 februarie 2018)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!