Cultura nerăbdării

În timp ce rătăceşte prin era digitală,
Valoarea-i disipată în fumuri fără foc.
Condiţia umană devine animală,
Fiinţa-i tulburată şi mintea stă în loc.

Viteza ne dă lecţii de viaţă liniştită
În fuga de noi înşine grăbiţi şi agitaţi
Şi fericirea astăzi de voie-i răstignită,
Pe crucea unui mâine ce nu-l mai apucaţi.

Se-adună-n jurul mesei doar scaunele goale,
Căci nu e timp de vorbă, taclale ori taifas.
Răbdarea e la margini de spaţii abisale
Şi termenii de pace expiră după ceas.

Cultura nerăbdării şi-a bâlciului ne prinde,
Gonindu-ne de-acasă pe care încotro
Şi nu mai e cultură nimic ce nu se vinde,
Mulţimilor deprinse să cumpere en-gros.

Fiinţe cu auzul pierdut printre claxoane
Alienaţi cu ochii încercănaţi şi goi,
Siliţi de bună voie să memorăm reclame
Mai trişti pe zi ce trece ne transformăm în boi.

Sub jugul umilinţei dispreţul pentru sine
Răsare coborându-l pe om la mamifer,
Imaginare lipsuri şi închipuite vine,
Aduc apocalipsa şi visurile pier.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!