Cel care tace
Acesta este el.
Se întâmplă.
Mutism,
așa numesc învățații
pierderea instantanee a capacității de a vorbi.
De la o zi la alta,
brațele i-au căzut, inerte, de-a lungul trupului,
gura i s-a transformat într-o linie dreaptă,
și de atunci nu a mai scos nici un cuvânt,
nici un suspin
și nici un oftat.
În loc de zâmbet asta și numai în situații excepționale
un rânjet mut,
un plâns fără lacrimi.
Nu vorbește nici măcar în vis.
Își trece vremea pe lângă ceilalți,
îți sare în ochi
ca o sperietoare sau ca o amenințare.
Cauza nu este cunoscută.
Doctorii preferă să nu insiste.
De aceea, ceilalți
se mulțumesc, în general, să se manifeste mai energic,
să gesticuleze cu brațele
și să vorbească mai mult, mai înverșunat,
să vorbească și în locul lui.
poezie de Petr Hruska
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vorbire
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre plâns
- poezii despre mulțumire
- poezii despre medicină
- poezii despre medici
- poezii despre gură
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.