Fantazia
Nu am uitat cerul pe care-l sarutai in ochii mei,
Padurile noastre intinse intr-o intreaga lume,
Cu oameni pe care-i intalneam, cautandu-ne,
Printre imbratisarile verzi si pline de zambet..
Eram unul dincolo de celalalt, intotdeauna,
Doi rataciti ce-si schimba buzele in lumina,
In bucuria de a se fi nascut din nou,
Intr-o poveste careia ii desluseam doar impreuna intelesul.
S-a intamplat apoi sa nu mai fie cer,
Indeajuns de mult pentru albastrele noastre suflete.
De atunci nu mai sunt paduri in lumea mea,
S-au stins in tacere... de dorul tau
poezie de Ionut Simion
Adăugat de Yunonna
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre verde
- poezii despre suflet
- poezii despre schimbare
- poezii despre ochi
- poezii despre dor
- poezii despre bucurie
- poezii despre albastru
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.