Stihia albă
Cu sufletu-nghețat stihia vine
Din recile abise planetare,
Lovește totul cu încrâncenare
Și albă zboară către zări străine.
În urma ei lucioase trotuare,
Nu trece om, țipenie de jivine,
Căci nu poți merge fără a te ține
Și grei ți-s pașii, pietre funerare.
E totul alb și totul e urgie,
Un ger flămând îți roade chiar și osul
Și vântu-ți scoate dinții din gingie,
Iar de vorbești se congelează glasul.
E vuiet alb pe tot cuprinsul țării
Din creștetul de munte-n largul mării.
sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre alb, poezii despre țări, poezii despre zbor, poezii despre vorbire, poezii despre planete, poezii despre ger sau poezii despre dinți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.