Sonet 72
Un anotimp coclit se-mpreunează
Cu vântul șfichiuind printre morminte;
Mă fulgeră aducerile-aminte,
Și umbrele pe cruce se așează.
Prin volbura de frunze și cuvinte
Mi-e iarnă siderală și-'noptează
Regretele, la căpătâi, de pază,
Desțelenind vremelnic juraminte.
Când mă fixezi de dincolo de poartă
Și cad în juru-mi îngerii de-a valma,
În sufletul de lut mi se deșartă,
Ademenite, ruga și sudalma,
Cu unghiile, pumnii și cu palma,
De parcă nu sunt viu și nu ești moartă.
sonet de Cristian Vasiliu
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Cristian Vasiliu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre vânt
- poezii despre suflet
- poezii despre moarte
- poezii despre lut
- poezii despre iarnă
- poezii despre frunze
- poezii despre cuvinte
- poezii despre crucificare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.