A mai trecut...

A mai trecut, cu greu, o zi
în care gerul se-mblânzi,
nu mai fu aspru precum ieri
când n-aveai milă cui să ceri,
în casă stam baricadat
şi o ţineam tot în oftat,
în sobă jarul se stingea
şi hornul parcă nu trăgea,
afară tot ningea, ningea,
fiori de viscol trimitea!
În ziua asta rece, tristă,
eu stau cu nasul în batistă,
mă mâniez că n-am căldură
şi mi-e că fac temperatură,
mi-e groază de medicamente,
să încep iar cu tratamente,
bani cheltuiţi pe chimicale
cu internare prin spitale.
Aş vrea să fie primăvară
când flori şi iarbă să răsară,
iar de emoţie să-asud
tot admirând un verde crud
pe-ntreaga, necuprinsa glie,
tărâm sfinţit de ciocârlie,
mi-e dor să văd berze în zbor,
albinele la stupul lor,
de duduitul de tractor,
de aerul de prânz mi-e dor.
Dar mă usuc şi simt că mor,
zăpezii nu îi pun zăpor,
mă-aşez pe pernă liniştit,
s-o împlini ce-i de-mplinit,
s-adorm, cer iernii amânare,
precum e ursu-n hibernare.
Şi dacă mai am de trăit
mă va găsi cel hărăzit
că de trăiesc sau, poate, mor,
nimic nu e întâmplător!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!