Numai farmecul nopţii îl îmbată. Când târgul se cufundă-n tăcere de moarte, el veghează, de sus, de pe streaşina vreunei case. Şi priveşte. A văzut multe: întâlniri ferite în colţuri de grădini; rugăminţi duioase, de după ferestre deschise; îmbraţişări pătimaşe, în unghere de ziduri; despărţiri sfâşietoare, în praguri de uşi. O întreagă ţesătură de patimi, ca şi sus, în lumea acoperişurilor, cu deosebirea că jos firul patimilor se torcea mereu, fără de nici un răstimp. Şi-n schimb liniştea cerului cum îl minuna! Nici un freamăt, nici un zbucium; cunoştea cerul şi-l citea ca pe o carte. Ştia când rasare luceafarul; când pornea la drum carul mare; când îsi încorda strunele lira; când îşi aduna puii cloşca. Era un astronom.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Filosoful
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!