Aur și argint
Sunt într-un vis, pe-un țărm de mare
Și ziua-mi cere voie să adoarmă,
Văd valurile-n patul lor de sare,
Cum împăcate, coamele își sfarmă.
Acum magia-ncepe cu-n blestem
Ce de-o eternitate se repetă,
Când în apusuri, raze aurite gem,
Alte de-argint în urma lor regretă.
Și soarele, în adormirea grea,
Simte în pieptul lui furtuna,
Ce disperat o lasă-n urma sa,
Când, resemnată, se trezește luna.
Acesta-i ciclul nemuririi lor,
Ce are rădăcini neamplinite,
Între destine scrise în decor,
De nemiloase lacrimi adormite.
Am să pun aurul și-argintul lor,
Să-i las o noapte să se vadă,
Și-n dimineta să se nasc-un dor,
Sfințit în rugăciune de-o baladă.
poezie de Mircea Trifu
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre aur
- poezii despre somn
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre noapte
- poezii despre dor
- poezii despre argint
- poezii despre Soare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.