Lăsați-mă să-mi odihnesc picioarele-n amurg
Stau spălăcit în miezul zilei pescăruș pe apă,
palid ca un tâmplar în atelierul lui.
În vreme ce în acest oraș al meu
bat cuie-într-o cruce pe ușă,
o pasăre pe-acoperișul vecin
moare de bătrânețe.
Cine-ar fi spus pe apele liniștite că voi întâlni această pasăre?
Lăsați-mă să-mi odihnesc piciorele-n staul,
chiar dacă nu este cel mai nimerit anotimp
să-mi amintesc c-am ajuns aici venind dintr-un loc mai prietenos.
Lăsați-mă să-mi odihnesc picioarele-n amurg pe cutia cu scule-a tâmplarului,
lăsați-mi picioarele să devină lemn alb în casa acestuia.
La ora când un porumbel sau o pasăre-a apei
zboară peste abdomenul logodnicei mele,
tâmplarul mă privește pe dinlăuntru,
mă transformă-într-un leagăn. O cruce.
poezie de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre apă
- poezii despre timp
- poezii despre zbor
- poezii despre vecini
- poezii despre superlative
- poezii despre păsări
- poezii despre porumbei
- poezii despre picioare
- poezii despre ore
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.