Tu eşti visul meu de-o viaţă

Când se înfiripau idile,
Îmi puneam în gând dorinţe,
Au fost clipe, au fost zile
Viaţa-mi trimitea sentinţe.

Cutezam să cred, în vise,
Să-mi trimit ruga la cer,
Speranţele veneau ucise
Mă simţeam un temnicer.

Curgeau zilele ca apa,
Prindeam rar câte un strop,
Viaţa mă privea mioapă,
Mă credea un mizantrop.

Cu greu am furat o rază,
Era lumina din speranţă,
Dorinţa ne stătea de pază,
Ca un reflex de eleganţă.

S-au întâlnit trăirile apuse,
Ce-au tresărit la fiece sărut,
Se-nfiripau iubirile repuse
În locul clipelor ce au durut.

Nu am ştiut de unde vine fericirea,
Mai des primeam câte o povaţă,
Am fost convins de gândul ce credea
Că tu eşti visul meu de-o viaţă.

poezie de Gabriel Stănciulescu (18 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!