Cei ce iubesc
Iată în șiruri lungi cum trec cocorii!
De-abia plecați, aveau deja în față
de parcă ar vrea să fugă și ei, norii,
acum dintr-o viață duși în altă viață.
Cu aceeași grabă și înalți la fel
unul pe lângă altul trec, de parcă
cocori și nori, în zborul paralel,
cerul să și-l împartă azi încearcă,
frumosul cer, dar nimeni să rămână
prea mult pe-aici și altceva să vadă
decât plutirea celuilalt, cum crește
vântul pe care-l prind în aripi, până
simt cum înspre neanturi îi răpește.
Iar cât timp nu adastă și nu pier,
nu îi ating nici o amenințare
din orișicare loc sub acest cer,
de ar fi ploi sau pușcă tunătoare.
Sub lună și sub soare, cercuri gemănate,
se duc în zbor, cu dorul, rând pe rând.
Încotro? Înspre nicăieri. De ce fugiți? De toate.
De cât timp sunteți împreună oare?
Puțin. Când vă veți despărți? Curând.
Astfel, iubirea lor un sprijin li se pare.
poezie clasică de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre timp
- poezii despre nori
- poezii despre iubire
- poezii despre înălțime
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre reîncarnare
- poezii despre prezent
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.