Primele ninsori

e ziuă şi pe lume ninge şi
între frigul de afară şi
sângele din mine aromitor
de cald e-o înţelegere
tacită

copii privesc prin fruntea mea
ştergându-i florile de gheaţă
sunt fascinaţi de-ntinderile albe
amurgu-albastru li se va părea
somnul cu arbori şi pâraie dantelate
venind până în dreptul lor
şi căutându-i fără să-i atingă

un coridor se naşte între fruntea mea
şi-aceşti copii
pe dinăuntru
un loc melodios la fel cu golul
mărit
dintre vitraliu
şi sfinţii coloraţi pe el

mi-e capul plin în scara asta de copii
mă clatin doar puţin şi îi aud
cu clinchet cristalin cum sună-n mine
şi restul trupului mi-adoarme
în umbra existenţei lor fragile
când primele ninsori îi cheamă
şi stelele încep să li se uite fix în ochi

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!