Îngenunchez la crucea credinței în Hristos
Când ochii își deschide copilul pe pământ
Vede cum iarba crește în unduiri de vânt,
Simte cum cerul neted fața îi mângâie,
Cum stelele în suflet îi pun o poezie.
Vede cum se merge, repede se zboară,
Se-noată, se transpiră, nimic nu te doboară;
Mai mult, mama e sprijin, te crește, te adoră,
Ajungi să crezi în timp că ți-i bună soră
Și frate-ți este tata, bunicii sunt la fel
Stejarul bunăstării, sunt sprijin și sunt țel;
Simți școala că-i minune în totul ce cunoști,
Înveți și dai din coate să nu fii printre proști.
Ajungi să fii profesor, doctor sau actor,
De frunte muncitor sau țăran pe ogor,
Vrei să fii fără pete, curat, fără păcate,
Viața-i însă strâmbă, ea nu face dreptate.
Pune pe soclul zării hoții și hainii
Știu să-mpartă hoitul lupilor doar câinii,
Nimic nu amintește că-n centrul lumi-i omul
Căruia îi iartă păcatele doar Domnul.
Îngenunchez la crucea credinței în Hristos,
Sunt lacrima cea pură, însă ce folos
Că și cel ce se roagă după sfânta carte
Își face prin iertare muzee de păcate!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iertare
- poezii despre țărani
- poezii despre învățătură
- poezii despre școală
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre tată
- poezii despre suflet
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.