Dobrogea mea
Să mergem cu piciorul gol pe piatră
Și pe nisipul fin la țărmul nostru,
La marginea pământului de vatră
Aici stau eu ferit de dorul vostru.
Unde străbunii au stat jos pe hotar
Și s-au făcut pământ umblat de noi,
S-au ridicat și mari cupole și bazar
Iar azi ne este casă pentru amândoi.
Prietenă îmi ești cu farmecul tău pur
Nu doar tărâm cu multe ape și cu vânt,
Lângă albastre zări, gonit de traiul dur
Și Eminescu te-ar fi dorit mormânt.
poezie de Cristian Stancu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Cristian Stancu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre prietenie
- poezii despre prezent
- poezii despre picioare
- poezii despre nisip
- poezii despre graniță
- poezii despre dorințe
- poezii despre dor
- poezii despre apă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.