Acvilă
Privesc din vârful crucii, din Bucegi,
Atâtea șerpuiri de pași din cratere, alungite
Pe asfaltul cu omeniri rulând neostenite
În dute-vino... epuizant în logici să dezlegi.
E ca o nebunie, butoiul fără fund
Ce-l umpli, se golește, de ce s-ar aduna,
Că plinu-ar fi făcut din ce-a fost pus și-ar sta
În loc... de vânzoleala adesea în muribund.
Nelămurit, m-arunc, în vidul ce se cască,
Doar suflet, mă ținând ca un elastic sacru,
Ca să planez mistere pe rând, acru cu acru...
Din minți obișnuite pe fund să se târască.
Eram, c-am și uitat să mă dezvălui, vultur
Și nu cunosc mai mult, decât ce-i semeția,
Înaripări de azur, frizante în armonia
Ce numai cer o știe... Că-n zbor, pământ îmi scutur...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre vulturi
- poezii despre uitare
- poezii despre suflet
- poezii despre nebunie
- poezii despre minciună
- poezii despre logică
- poezii despre cunoaștere
- poezii despre cruce
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.