A douăzecișiuna noapte
Am întors spatele mânios pământului
nimeni nu se mai gândea la nimeni,
nimeni nu-și mai aducea aminte de nimeni,
nimeni nu avea părere de rău despre nimeni,
nimeni nu mai făcea nimic pentru nimeni
Ca un bivol sălbatic am fugit de mine,
departe de zarva orașelor și de strigătele prietenilor,
străbăteam înălțimi de pășune să prind puteri,
să ar ogoare noi, cu sămânță nouă,
setea s-o potolesc din izvor nesecat.
Rodul meu să fie mai bun decât aurul
și ceea ce se va naște din mine
să fie mai de preț decât argintul,
iar când înălțimea adâncului se va limpezi,
odată cu zorile am să zăresc calea dreaptă
să mă întorc la mine.
poezie de Sorin George Vidoe din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre înălțime, poezii despre prietenie, poezii despre oraș, poezii despre noapte, poezii despre naștere, poezii despre aur sau poezii despre argint
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.