O veste
Telefonul plange, parc-ar vrea sa-mi spuna
Ca sarmana Tanti a patit ceva,
C-a venit pe lume ca o veste buna
Si-a plecat din lume ca o veste rea.
Din aceasta clipa, ea nu mai exista,
De pamant e floarea trupului plapand,
A murit femeia singura si trista
Ce ne invatase a trai tacand.
Se apleaca-n berna la feresti lumina,
Toata vestea buna e o veste rea,
A murit sarmana, blanda Tanti Tina,
Noapte buna, Tanti, obosita mea.
Telefonul cade singur de pe masa
De atata sunet fara nici un rost,
Vestea rea sa vina, si din el sa iasa
Depre sora tatii care doar a fost.
Neamul meu incepe, tragic, sa-si plateasca
Fara opozitii, fara de cuvant,
Marea datorie, vama pamanteasca,
Prin batranii nostri ce devin pamant.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de CristiB.
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre vinovăție
- poezii despre vamă
- poezii despre tragedie
- poezii despre telefon
- poezii despre sunet
- poezii despre noapte
- poezii despre flori
- poezii despre femei
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.