Iubirea de tată a lui Syrophanes
Undeva în Egipt trăia un om bogat
Făcuse avere multă pentru al său băiat.
Să-i ofere totul, fuse a lui dorință,
Frumos îl educase în cinste și credință.
Mândru era Syrophanes de băiatul său
Încet, trecură anii, și-ajunse apoi flăcău
Părea îndemânatic, cu bun simț mereu
Crescuse un bărbat, nu orice derbedeu!
Însă viața....... viața nu e cum vrem noi,
Uneori ne dă de toate, alteori ne dă-napoi
Și uite așa și Syrophanes, întâlnește ghinionul
Flăcăul și-l prăpădește, se duse în cer la Domnul.....
Omul ca ființă, știe doar când s-a născut
Dar când vine moartea, e greu de prevăzut
Și uneori e nesătulă, s-atinge și de tineret
N-are pic de milă, nici vorbă de regret
Taman când nu se aștepta, o boală fără leac
Intrase-n trupul de flăcău și-i veni de hac
Syrophanes egipteanul, fiind așa bogat
Plătise leacuri multe, dar soarta la trădat.
Vai, ce durere..... greu îți poți imagina
Nimic din ce-i lumesc nu-l poate alina
Nu putea-nțelege...... ce dreptate-i asta?
Cum de-l lovi deodată, taman pe el năpasta?
Dintre toate suferințele ce-s date omului
Le-ar duce el cumva, excepție una îi
Să-ți îngropi copilul, ce nu-i deloc firesc
E o durere mare, la nimeni nu-i doresc
Sărmanul Syrophanes, avea doar un băiat
Liniștea nu-și mai găsea, e greu de suportat
Să-l fi luat pe el, decât să-ndure chinul
Ce folos să-l lase în viață, crud îi e destinul.
Deodată are o idee, părea copilărească
Însă încerca sărmanul, durerea să oprească
Începe a modela argilă, adusă de pe Nil
După asemănarea neprihănitului copil
Mai întâi îi face chipul, și-l amintea prea bine
Era atent la toate, la ochi, la cristaline
Și buze arcuite, cu-n zâmbet primitor
Așa cum era adesea, mândrul său fecior.
Și-n timp ce modela, își stăpânea cu greu
Lacrimi de durere, ce-i curgeau mereu
Și-i udau argila, pe care o sculpta....
Lucra intens sărmanul, până se-nnopta
Lumea îl vedea, înțelegeau durerea
Nimeni nu încerca să-i oprească vrerea
Și după un timp, se-arat-o sculptură
Ce seamănă perfect cu-a fiului făptură
O privea el zilnic, chiar îi și vorbea
Cu flori și ghirlande, o împodobea
Fiind foarte reușită, mulți o admirară
Și uite așa și alții, exemplu i-l luară.
De atunci si până azi, statui multe s-au sculptat
S-amintească de cei dragi când l-a cer s-au ridicat
Însă un lucru poate n-ar trebui nicicând uitat
Prima s-a făcut de-un tată pentru-al său băiat.
poezie de Ionel Popa (26 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sculptură
- poezii despre timp
- poezii despre copilărie
- poezii despre arte plastice
- poezii despre viață
- poezii despre mândrie
- poezii despre durere
- poezii despre dorințe
- poezii despre Egipt
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.