Risipiţi

Risipiţi pot fi oamenii, firele de iarbă,
Mărgelele, cuvintele,
Tu le aduni, vrăjitorule, artistule, vagabondule,
Spui, viaţa mea, dar cine are viaţa sa?
Ne împletim paşii cu paşii îngerilor,
Tu unde umbli? Nu ştii că timpul te va risipi
şi pe tine? Mai întâi a fost o copaie,
apoi strigătul disperat/ victorios?
Unii se grăbeau la cimitir, ALŢII SE ÎNTORCEAU,
Iarna şi vara se alergau în curte,
Aprinde lumânarea să vină Sfântul,
Un prim sărut ca la Facerea Lumii,
Să faci ceva ce n-a văzut Parisul,
Un muzeu cu meduze vorbitoare,
Dar a venit un pistolar, i-a scos ochiul,
E un se mn de moarte, a spus baba Crina,
Din neştiinţă se nasc basmele,
Adică din întuneric – lumina,
Unde e oaza salvării? Rătăcim.
Sus, pe Muntele Sfânt, se împart Legile.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!