Nici nu știu dacă mai mă ții minte, iubito
nici nu știu dacă mai mă ții minte, iubito
intram prin fereastra ta onirică cu aripi în spate
camera ta agoniza în smirnă și miros de mușcate
și flori mov de levănțică și păcate
înfloriseră în așternuturi de satin
eu rămâneam până ce miezurile de lumină
se îmbrățișau între ele, și plecau pe înserate
și părul, ah părul era arhitectură de lumină
și gura metaforă desăvârșită
sărind din vers spe ziua întomnată
dormeai pe cărți iar neantul sub ele se răsfăța
numărând ceasurile tu,
eu alungând revărsatul zorilor de vată
cu bătăile tari din inima ta.
și fluturi începeau să ne roiască pe spate
prin pielea visului iluzorie
spulberându-și zmalțul catifelat deodată
în fereastre doar răsura de trandafiri
memora morțile noastre repetate.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre versuri
- poezii despre trandafiri
- poezii despre seară
- poezii despre răsfăț
- poezii despre păr
- poezii despre poezie
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre moarte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.