Megapoemul

Oricare organ are sunetul lui
În concertul vieţii, mai sus şi mai şui,
Creierul strigă tăcut ca un corb,
Organul iubirii e surd şi e orb,
Circulăm pe un drum fără borne, în jur,
Nu e câmp şi nici mare, imperiul e sur,
Infinitul la care nu ne-adaptăm,
Unde-s munţii şi hăul? Ca nebunii cântăm.
Creaţiunea-i tăcere ori numai păreri?
Există mai mult ce a fost până ieri.
Singur aprobi, singur renegi,
Nu e nimeni să-ţi spună să râzi şi să pleci.
Aventura aşteaptă, Providenţa-i mister,
Tăcerea complotului reginei Esther.
Vinovaţi fără vină, mereu pedepsiţi,
Culorile vidului, calicii căliţi.
Tăcere nocturnă, final aşteptat,
Prometeu şi Sisif ne-au înşelat,
Răul are a mie de flori, de culori,
O misiune de ai, faci numai erori,
Comoara-i pierdută, seminţe în vânt,
Ce a fost înainte de primul cuvânt?
Un ecou poate fi după orice eşec,
Generos e Neantul, aparent este sec.
Dar din imnuri se nasc şi îndemnuri, impuls,
Calea Lactee nu e de muls,
Marionetă sau om, alege sau uiţi,
Pe tine mizează vagabondul desculţ,
Violenţa tăcerii, rătăcirea-n rostiri,
Monolog paralel cu splendide iubiri,
Un joc început şi neterminat,
Unde eşti sau ai fost? Ori nu te-ai iscat?
Uitat e potopul, pe ce dimensiuni
Ne readunăm pentru promisiuni?
Dialog ventriloc, verbul naşte mereu,
Verbul este în toate, parcă e Dumnezeu,
Despuind adevărul nu găsim mai nimic,
Iubirile mor, se preumblă pe dric,
Elocvenţe de tablă, un vacuum stătut,
Mai mult decât fapta, un cuvânt te-a durut,
Iar abisul îşi cheamă noul abis,
Catastrofă nu este, a fost doar un vis?
Şi astfel parcurgem mereu acest drum
Fără borne, iubesc doar ce ştiu acum.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Votează! | Copiază!